3. IGNATUL („Tăierea Porcului”)

(Articolul anterior : 3. IGNATUL – „Tăierea Porcului”)

4. „Festivalul ANULUI NOU”

Ca şi celelalte momente importante din această perioadă a Sărbătorilor de iarnă, momentul Anului Nou a fost „plimbată” de colo-colo, între Solstiţiul de iarnă stabilit de romani pe 25 decembrieşi Boboteaza de pe 6 ianuarie– care Bobotează a fost când An Nou, când moment al „Naşterii Domnului”, când moment al „Botezului Domnului”, cum a rămas în prezent...

În interiorul acestui interval, momentul de la 1 ianuarie, stabilit ca „Festival al Anului Nou” de către împăratul Iulius Cezar în anul 46 î.Ch., iată că a rămas şi în prezent ca moment al „Noului An”, după ce, însă mult timp, acesta era celebrat când pe 6 ianuarie, de Bobotează, cât, mai ales, timp de peste un mileniu, pe 25 decembrie, pentru a se comasa, în acest fel, „Noul An” cu „Naşterea Domnului”...

Trecerea la celebrarea Anului Nou pe data de 1 ianuarie, părăsindu-se data de 25 decembrie, s-a realizat, ca exemplu : în Franţa, din 1564 ; în Roma, din secolul al XIII-lea (anii 1200) ; în Rusia, din vremea ţarului Petru cel Mare (pe la anul 1700), în timp ce, în Ţările Române, de abia de la sfârşitul secolului al XIX-lea (aproape de anii 1900).

Cu această continuă fluctuaţie, despre ce „Adevăr Cosmic” şi astronomic ar mai putea fi vorba în privinţa „Noului AN”? – a cărui „celebrare” era mutată în funcţie de deciziile administrative ale autorităţilor religioase creştine, atât catolice, cât şi ale celor ortodoxe...

În consecinţă, poate apărea întrebarea legitimă : bine, şi atunci, CARE ar fi MOMENTUL REAL al NOULUI AN ?

Pentru cine este dornic să fie în Armonie şi în Rezonanţă cu Mişcarea Energiei Cosmice, pentru a fi sincronizat cu Energiile Noului AN, putem veni cu anumite detalii.

Astfel, aşa cum în cadrul unei zile complete de 24 de ore, ora 12 noaptea este „miezul nopţii”, însă nu este momentul real al trecerii în ziua următoare decât „calendaristic”, administrativ, în timp ce realitatea astrologică anunţă „noua zi” odată cu Răsăritul Soareluiîn ziua respectivă – atunci, extrapolând această realitate peste cea a Mişcării de Revoluţie a Pământului în jurul Soarelui nostru RA, putem spune că momentul Solstiţiului de Iarnă, din perioada 20-22 decembrie a anului, reprezintă „Miezul nopţii” pentru Anul respectiv, momentul de maxim al întunericului, în timp ce „Răsăritul” pentru această Mişcare de Revoluţie planetară este momentul Echinocţiului de Primăvară, ca moment de început al unei „Noi ZI” – adică „Noul An”, din punct de vedere ASTRONOMIC.

În schimb, din punct de vedere ASTROLOGIC, „Noul AN” este foarte bine calculat de Astrologia chineză, care celebrează Anul Noucând se încheie al 13-lea ciclu lunar de câte 28 de zile, în momentul de „Lună Nouă” (care variază în fiecare an) al unui nou Ciclu Lunar, dintr-un şir de alte 13 cicluri lunare.

Aşadar, „Anul Nou Chinezesc” ne indică Noul AN din perspectivă astrologică şi ezoterică, care ne pune în rezonanţă cu energii subtile de mare putere ce rezonează cu dimensiuni profunde ale fiinţei umane (Solare şi Lunare), în timp ce în momentul Echinocţiului de Primăvară celebrăm Noul An din punct de vedere astronomic, ce facilitează intrarea în rezonanţă cu energiile vitale, dătătoare de viaţă (Solare şi Planetare).

Ca şi confirmare : mediumul Aurelia Louise Jones, în cartea sa în trei volume, „TELOS”, despre oraşul cu acelaşi nume din Reţeaua subpământeană Agartha (situat sub Muntele Shasta din California), transmite un mesaj al conducătorului acelei zone în care acesta, ADAMA, ne dezvăluie cum „telosienii” şi cei din „Reţeaua Agartha subpământeană”, în general, celebrează Noul An la momentul Echinocţiului de Primăvară, când au loc lungi vizite între locuitorii acestor oraşe subpământene (aflate, apropos, în dimensiunea a 4-a şi a 5-a), cu care ocazie se desfăşoară şi multe „festivităţi”...

Astfel că, din această perspectivă, racordarea la „Noul AN” pe 31 decembrie-1 ianuarie nu înseamnă, din perspectiva REZONANŢEI, decât la a fi părtaş la „războiul petardelor şi al artificiilor”, pe fundalul unei agresiuni alimentare şi alcoolice continue...

Asta înseamnă că trebuie să ne încuiem în case şi să punem pernele pe cap după ce ne înfundăm urechile cu vată ?...

În nici un caz, însă, dacă nu reuşim să ne adunăm în „grupuri conştiente” care înţeleg semnificaţia reală a acestui moment, dacă mergem în alte grupuri mai puţin conştiente, ar fi util dacă ne-am aminti din când în când că racordarea prea puternică la „EGREGORUL NOULUI ANla 1 ianuarie” înseamnă a intra în rezonanţă cu cei care se manifestă ca atare în această perioadă şi care înseamnă nivel de conştiinţă de până la 4D, „distracţie” (adică, mai pe româneşte, „distrucţie”), băutură, mâncare „până crapă”, eventual sex, şi alte chestii specifice 3D – în timp ce aspecte mai înalte, pur şi simplu „nu au loc” să pătrundă în astfel de locuri, în asemenea momente...

De aceea insist să fiţi mult mai atenţi la EGREGORUL acestui moment (ANUL NOU pe 1 ianuarie), căci nu se ştie cu ce intraţi în rezonanţă ; în schimb, pregătiţi-vă să celebraţi şi să intraţi în rezonanţă cu energii specifice în momentele reale de celebrare ale NOULUI AN– în Momentul Astrologic al Anului Nou Chinezescşi Momentul Astronomic al Echinocţiului de Primăvară...

...Până atunci, pentru Noul AN din 31 decembrie 2014 - 1 ianuarie 2015, vă urez să fiţi cât mai Treji şi mai Conştienţi, evitând cât mai mult posibil „anestezia” culinară, bahică şi, mai ales, cea informaţională...

Succes!...

(Articolul următor : 5. „MASA de CRĂCIUN” şi „MASA de REVELION”)

MarYan

↧

5. „MASA de CRĂCIUN” şi „MASA de REVELION”

December 29, 2014, 7:23 am

≫ Next: 6. BRADUL de CRĂCIUN

≪ Previous: 4. „Festivalul ANULUI NOU”

MarYan

(Articolul anterior : 4. „Festivalul ANULUI NOU”)

5. „MASA de CRĂCIUN” şi „MASA de REVELION”

Pentru că tocmai am vorbit despre momentul „Anului Nou”, acum este cazul să precizez că „REVELION”-ul (şi „MASA” corespunzătoare, care „celebrează trecerea dintre ani”), s-ar referi, etimologic, la cuvântul francez „reveillon” (sau „reveiller”) care ar veni din latinul „ex-vigilare” ce ar însemna „a (se) trezi”, adică „a fi treaz” (atunci când vine Anul Nou).

Aşadar, Revelionul se referă la momentul de „a fi treaz”, de „a nu dormi” atunci când vine „Noul An” (un fel de „priveghi” pentru mortul – „Vechiul An” pregătit pentru „înmormântare”)...

...Şi, dacă tot trebuie „să stea la priveghi”, ca să fie „treji şi deşteptaţi”, oamenii s-au gândit să aibe masa plină cu de toate, astfel că a apărut şi „Masa de Revelion” care, în prezent, nu prea mai are nimic de-a face cu ACTUL DE A FI TREAZ ŞI CONŞTIENT LA ÎNTÂLNIREA CU NOUL AN, ci a devenit momentul unei noi ocazii de „a umple maţul” cu... „porcării”, adică cu preparatele „gustoase” rezultate de pe urma „SACRIFICĂRII” PORCULUI (care, fie vorba între noi, nu mai are nimic de-a face nici cu adevăratul „SACRI-FICIU”, care înseamnă, în Realitatea Universală, „OFICIU SACRU”).

Dacă „Masa de Revelion” este în prezent o „afacere privată”, „laică”, în schimb, „Masa de Crăciun” este afacerea în primul rând religioasă, în care autoritatea ecleziastică bisericească „îşi ia partea leului”...

Despre momentul „Mesei de Crăciun” s-a scris enorm, de foarte mult timp, însă eu, dincolo de metaforele religioase şi literar-istorice, acum mă străduiesc să fiu cât mai concis şi fidel cu istoria, pentru a vedea „ce-i cu această masă”.

Iar, pentru aceasta, este important să vedem originea sa : în Saturnaliile romane, amintite în articolele anterioare.

Astfel, aminteam acolo că în perioada Saturnaliilor, familiile se strângeau pe la casele lor, exact în această perioadă a Anului, pentru a-şi face cadouri, a-şi transmite răvaşe versificate şi de a servi o „Masă Ritualică”, după ce îndeplineau ritualul „sacrificării” unui porc „oferit” Zeului SATURN, cel care patrona acest Festival.

Cumva sună cunoscut şi foarte asemănător cu ceea ce semnifică şi în prezent „Masa de Crăciun” (bine-nţeles, înlocuind MOTIVUL Oficial, cel Religios) ?

Iată de ce „tradiţia” şi autorităţile religioase ne transmit că „MASA DE CRĂCIUN” este momentul din an în care aceasta trebuie luată „în familie”, alături de părinţi, partener de viaţă şi copii, pentru a face schimb de daruri („Vine Moşul”!), mai ales către copii, de a transmite „Felicitări” şi mai ales de a mânca preparate din carne de porc – că doar „aşa-i tradiţia, mamă”...

Aici mă opresc şi spun şi eu că, în esenţă, acesta este unul din aspectele pozitive şi frumoase ale acestor „Saturnalii” (pardon, „Crăciun”) : Re-Vedereacu Părinţii şi Copiii, transmiterea de Darurişi mai ales Re-Întâlnireacu aceştia (cât mai Magică) în jurul Mesei, pentru a fi iarăşi împreună, măcar o dată în an...

În prezent, pentru mulţi oameni plecaţi prin întreaga lume (care, în ultimii ani, a devenit „tot mai mică”), şi nu doar români, reîntoarcerea „Acasă” de Crăciun, la Părinţi şi Copii, reprezintă un moment emoţionant care, ca rezultat, GENEREAZĂ, în general, mai multă LUMINĂ şi BUCURIE– ceea ce este cel mai important, până la urmă !...

Dacă, însă, această re-întâlnire de Crăciun, în jurul „Mesei de Crăciun”, ar fi din ce în ce mai CON-ŞTIENTĂ, cu mai puţini porci „sacrificaţi” şi cu mai multă emoţie a Bucuriei şi a altor Daruri sufleteşti, condimentate la noi, românii, cu cât mai multe COLINDE autenticeşi COMUNI-UNE Sufletească– atunci, DA, în acest caz se vor putea manifesta nu doar elementele specifice de „control şi manipulare” cu care au fost iniţiate „Festivalurile Saturnaliilor” (şi ale celor care le-au precedat), ci, în primul rând, se pot activa aspectele cele mai înalte ale sensului originar al CRĂCIUNULUI– pe care le vom expune în articolul corespunzător...

Aşadar, vă urez din Inimă o „Masă de Crăciun” în Familie (de Suflet), cu Sufletul deschis, într-o Comuniune cât mai strânsă şi mai reală, în care DARURILE de Suflet înlocuiesc uşor-uşor „pomenile porcilor” care, eliberaţi de acest „sacrificiu”, vor putea împărtăşi şi ei din Bucuria voastră, OAMENI autentici şi Iubitori !

(Articolul următor : 6. BRADUL de CRĂCIUN)

MarYan

↧

6. BRADUL de CRĂCIUN

December 29, 2014, 9:06 am

≫ Next: 7. „MOŞ NICOLAE”, „MOŞ AJUN” şi „MOŞ CRĂCIUN”

≪ Previous: 5. „MASA de CRĂCIUN” şi „MASA de REVELION”

MarYan

(Articolul anterior : 5. „MASA de CRĂCIUN” şi „MASA de REVELION”)

6. BRADUL de CRĂCIUN

Tradiţia „Bradului de Crăciun” are conotaţie, iarăşi, în primul rând religioasă.

Primele informaţii despre acesta ar avea legătură cu „Sfântul BONIFACIU”, un călugăr din Anglia secolului al VII-lea, care ar fi salvat un copil de la un sacrificiu ritualic (iarăşi, uimitor, apare imaginea sacrificiului ritualic al copiilor, pe la anii 600 d.Ch.– şocant, totuşi!), lovind cu pumnul un alt copac, care s-ar fi prăbuşit şi pe locul acestuia ar fi apărut în mod miraculos un mic „brăduţ”.

Astfel, în scurt timp, acesta ar fi devenit pentru călugări şi „creştini” un simbol al „Sfintei Treimi” (datorită formei sale triunghiulare).

Aparent „bizar”, în secolele trecute brăduţii erau ţinuţi în casă... lipiţi de tavan, cu capul în jos !

Aceasta însemna că aceştia erau cel mult doar mici brăduţi sau, mai uzual, doar crengi de brazi care, pe lângă rolul simbolic (de a aminti de „Sfânta Treime”), aveau şi efect sanogen, de „aeroionizare negativă”, prin ionii emişi de mugurii de brad şi răşina acestuia, cu rol terapeutic marcant pentru căile respiratorii ale oamenilor din secolele trecute, în care sănătatea era atât de precară şi de greu încercată...

De-abia după anii 1500 d.Ch. au început să apară brazii „normali” prin casele occidentalilor(în poziţia „normală”, cea cunoscută în prezent), împodobiţi cu globuri roşii şi tot felul de alte ornamente.

Însă, de departe, cea mai interesantă poveste este cea prezentată de prietenii de pe blogul „IEŞIREA DIN MATRIX”, în cadrul unor serii de articole despre „Povestea Crăciunului”, unde chiar de curând, aceştia au prezentat povestea „ciupercuţei Amanita Muscaria”, care face legătură între un anumit „Mit” (veţi vedea care), „Bradul de Crăciun” şi recoltarea ciupercilor muscarinice de către şamanii din zonele nordice, în special siberiene– pe care o voi expune în articolul următor.

Ceea ce este important pentru noi, la acest subiect, se referă la GENOCIDUL purtat în prezent împotriva brazilor, de la mulţimea de puieţi sacrificaţi realmente „aiurea”, „gratuit”, până la falnicii brazi, unii chiar uriaşi, care sunt efectiv UCIŞI pentru a împodobi pieţele centrale ale marilor oraşe, timp de cel mult o lună – doar pentru „Sărbătorile de Iarnă”...

Mi-aduc aminte, acum, de comunicarea realizată de o cunoştinţă-medium de care am mai amintit pe blog, ZODIVITA, care are abilitatea de a comunica şi cu alte regnuri (atât animal, cât şi vegetal şi chiar mineral) şi care acum vreo 10 ani a comunicat cu spiritul celui ce animase un brad uriaş care fusese tăiat în anii 1990 (parcă era prin anul 1998) din zona Tulgheş, de lângă Borsec, şi care fusese adus „să înfrumuseţeze cu semeţia lui” Piaţa Unirii din Bucureşti– şi care fusese văzut, atunci, ca fiind cel mai înalt dintre brazii aduşi în oraşele din ţară, precum şi cel mai semeţ din regiunea de unde fusese tăiat...

Nu mai ştiu detaliile comunicării, însă am reţinut şi am re-simţit DUREREAşi TRISTEŢEA celui ce comunica cu acel medium român, pentru faptul de a fi fost „scos din planul fizic” pentru o „plăcere estetică” de mai puţin de-o lună, în condiţiile în care acesta specifica foarte clar că în felul acesta a fost oprit să-şi mai îndeplinească „misiunea sa” de a susţine energetic toată zona reţelei energetice a acelui munte (din zona Tulgheş-Borsec).

Tot aşa, persoanele senzitive pot re-simţi, în aceste momente, energiile foarte „disfuncţionale” prezente (de la „rece ca gheaţa” în corp, până la stări de tristeţe şi chiar depresie), aunci când trec prin „pieţele” marilor oraşe, unde mii şi mii de brăduţi tăiaţi stau aruncaţi printre tarabe, pentru a rotunji afacerile diverşilor „pricepuţi”...

Aşadar, concluzia este foarte simplă : NU MAI UCIDEŢI BRAZII, oameni buni !

În cel mai rău caz, folosiţi crengi ale brazilor mari, după ce aţi solicitat „acceptul” acestora (DA, comunicaţi cu ei !) şi v-aţi cerut iertare pentru reala agresiune fizică produsă asupra lor (dar, cel puţin, nu îi mai ucideţi !)...

Însă, cea mai simplă şi eficientă schimbare de atitudine se referă la refuzul de a mai fi părtaşi la UCIDEREA ÎN MASĂ A BRAZILOR, fie achiziţionându-vă frumoşi brazi artificiali (oricum, mult mai „arătoşi” decât „sfrijiţii” brăduţi ciopârţiţi din cine ştie ce pepiniere), însoţiţi de mici crenguţe „pentru miros”, fie închiriind brăduţi vii, în ghiveci, care, după încheierea „sărbătorilor”, sunt returnaţi pepinierei (cum se practică deja, tot mai des, în Occident)...

În acest fel, ca şi în cazul porcilorşi al mieilor de Paşte (alt vast subiect...), voi veţi demonstra nu doar RESPECT FAŢĂ DE REGNUL ANIMAL ŞI VEGETAL, ci, în primul şi în ultimul rând, RESPECT FAŢĂ DE VIAŢĂ, ÎN GENERAL, dar, mai ales, RESPECT DE SINE, RESPECT FAŢĂ DE VOI ÎNŞIVĂ ! ! !...

(Articolul următor : 7. „MOŞ NICOLAE”, „MOŞ AJUN” şi „MOŞ CRĂCIUN”)

MarYan

↧

7. „MOŞ NICOLAE”, „MOŞ AJUN” şi „MOŞ CRĂCIUN”

December 29, 2014, 2:16 pm

≫ Next: 8. Obiceiuri Tradiţionale Româneşti : COLINDAT-ul, COLINDELE, Pluguşorul, Sorcova, Capra, Steaua, Viflaimul ş.a.

≪ Previous: 6. BRADUL de CRĂCIUN

MarYan

(Articolul anterior : 6. BRADUL de CRĂCIUN)

7. „MOŞ NICOLAE”, „MOŞ AJUN” şi „MOŞ CRĂCIUN”

Iată-ne ajunşi la un subiect atât de „dulce” copilului din fiecare : cel al „Moşilor” care vin negreşit să ne împartă DARURI !

Dacă activităţile specifice „Moş Ajun-ului” le voi atinge succint în următorul articol referitor la obiceiul COLINDAT-ului, acum îi voi aduce în povestea noastră pe cei doi „Moşi” atât de cunoscuţi şi aşteptaţi de copiii de pe (aproape) întreg Pământul : „Moş Nicolae” şi „Moş Crăciun”.

Dacă în cazul lui „MOŞ CRĂCIUN” lucrurile PAR a fi clare, fiind vorba despre continuarea obiceiurilor din Saturnaliile romane, când membrii familiei îşi ofereau cadouri, mai ales copiilor (deşi, veţi vedea, lucrurile sunt mult mai nuanţate şi în acest aspect!), în cazul lui „MOŞ NICOLAE”, întrebarea este cum a apărut acest obicei de a face cadouri cu ocazia aniversării unui „sfânt” ?

Până la urmă, gestul de „a dărui” este minunat, fie că este îndreptat către copii sau către cei mari, astfel de momente ajutându-ne să ne reamintim cât mai des de „gestul de a dărui”, care să vină spontan, din Inimă, ca imbold interior.

Problema apare atunci când gestul de a dărui „este instituţionalizat” sub formă de „obicei” şi „tradiţie”, mai ales de către instituţia care „lucrează” cu sufletele şi emoţiile oamenilor, respectiv Instituţia Religioasă (indiferent de numele acesteia) din zona respectivă.

În cazul nostru, dacă nu ar fi existat un „Moş Nicolae”, probabil că acesta ar fi fost inventat, după cum s-a şi petrecut, căci putea fi oricare alt „sfânt” care să preia atribuţiile de „darnic”, de „Moş” care vine cu cadouri către oameni şi, în special, către copii.

Dar de ce tocmai „Sfântului Nicolae” i s-a atribuit acest „rol” şi nu altuia ?

Trăind în secolele III-IV d.Ch., aprox. între anii 280-350, „Sfântul Nicolae” a participat la celebrul Prim Conciliu – „Sinod Ecumenic” – de la Niceea din anul 325 d.Ch., prezidat de Marele Archon Constantin cel Mare, în care s-a remarcat prin palma dată „ereticului” Arie pentru „apărarea dogmei creştine”, însă, în istoriografia creştină este cunoscut ca un mare „făcător de daruri pentru copii”...

Nu ştiu dacă acesta a fost cel mai mare „darnic” al copiilor, şi probabil că au existat şi alte Fiinţe de Lumină care au fost „confiscaţi” de Bisericile Creştine, „fixându-i” în poziţia de „sfinţi” (de parcă pentru asta veniseră pe Pământ) şi care au simţit să dăruiască copiilor (ca o reflexie pentru Copilul Interior) cât mai multe daruri – însă Biserica creştină a ales să-l „investească” în această „funcţie” pe „Sfântul Nicolae”...

Un mic detaliu din biografia sa, ce pare insignifiant, ne spune că, pe la începuturile tradiţiei cu darurile lui „Moş Nicolae”, acesta aducea în ciorăpeii copiilor nu jucării, ci... NUIELE, mai ales pentru cei mai puţin „cuminţi”.

De aceea mi-a rămas în memorie o informaţie care spunea undeva că „Sfântul Nicolae” era foarte serios şi auster, care nu prea cadra cu imaginea de „darnic” al copiilor, ci mai mult cu cel de „pedepsitor” al „ereticilor credinţei creştine”, pe care-i taxa cu palme în plină „şedinţă solemnă”...

Deci, „Moş Nicolae” pare că a ajuns în această formă doar ca „răsplătitor” pentru copiii „cuminţi”, adică Ascultători, total OBEDIENŢIfaţă deAUTORITATEA PARENTALĂ...

Doamne-fereşte ca aceşti copii să înceapă să pună întrebări incomode despre rostul Vieţii pe Pământ şi în Univers, şi, mai ales, despre dogmele cu care erau „îndopaţi” oamenii încă de mici copii...

Aşa că, dacă „nu erau cuminţi”, „Moşul” (Nicolae, în acest caz) venea cu nuiaua (PEDEAPSA pentru neascultare şi nesupunere), în timp ce copiilor „cuminţi” şi total „ascultători”, adică „obedienţi”, „Moşul” venea cu „cele mai alese” daruri...

...Iarăşi „miroase” clar a MATRIX, de care „băieţii deştepţi” au avut grijă să-l construiască şi mai ales să-l întreţină, cu „up-grade”-urile necesare, în funcţie de „evoluţia societăţii umane” (una tehnologică, evident, în nici un caz de conştiinţă...).

Deci, să revenim : după anul 400 d.Ch., Nicolae devine „sfânt”, prin „bunăvoinţa” Bisericii, apoi, din secolul al XI-lea, cruciaţii care ajung la Bari, unde „se odihneau moaştele sale”, îi duc numele în întreaga Europă – însă, cei care deja îl cunoşteau şi îl celebrau, transformându-l într-un veritabil cult, cel mai mare după cel al lui Isus şi al apostolilor, au fost slavii, şi mai ales ruşii.

Se spune că nu există biserică rusă care să nu aibe un colţ dedicat „Sfântului Nicolae”, care, de altfel, patronează marea majoritate a acestor biserici ruse şi chiar Egregorul numit „Maica Rusie” (adică Rusia).

Întâmplător, oare, s-au petrecut toate acestea ? Iarăşi, răspunsul este subînţeles...

Până la a răspunde la această întrebare, mai este de remarcat cum, după secolul al XI-lea, începe uşor-uşor, prin diverse imbolduri ale autorităţii bisericeşti, ca ziua morţii „Sfântului Nicolae”, 6 decembrie, să devină o zi de „a dărui cadouri” către copii, din partea lui „Moş Nicolae”.

Acest obicei a crescut în intensitate în secolele următoare în aşa măsură încât, pe la anul 1500, Martin Luther în timpul Mişcării Protestante a solicitat „oprirea venerării sfinţilor”, care a avut ca efect inclusiv abolirea acestui obicei cu „Moş Nicolae” în unele ţări europene (mai ales în Ţările de Jos– Belgia, Olanda, Luxemburg – şi cele Nordice, dar şi în Germania, Franţa şi Anglia) – moment în care acestui obicei i s-a schimbat... numele, precum în vorba românească : „aceeaşi Mărie cu altă Pălărie”.

Reţinând acest interesant aspect, pe care îl vom continua la un moment dat în cursul acestui articol, haideţi acum să facem o mare paranteză şi să mergem în zona „Maicii Rusii” de care tocmai am amintit anterior şi unde „Sfântul Nicolae” este „la el acasă”, după cum spuneam (deloc întâmplător : spiritul autoritar al Ţarilor, de stăpâni absoluţi peste o populaţie atât de eterogenă aflată pe un teritoriu atât de vast, nu putea să rezoneze decât cu un „Sfânt” la fel de autoritar, cum fusese Nicolae...) şi unde probabil că în scurt timp „şi-a luat în primire” rolul religios atribuit, de darnic al copiilor ruşi.

Însă nu despre „Sfântul Nicolae” dorim să vorbim acum, odată ajunşi în această zonă, ci despre... şamanii Siberiei, acele fiinţe „para-normale”, ale căror calităţi psihice bine-nţeles că au reprezentat dintotdeauna un „pericol de moarte” pentru autorităţile politice şi mai ales un „păcat de moarte” pentru cele religioase.

Din această perspectivă doresc să prezint cât mai pe scurt o îndeletnicire uzuală printre şamanii siberieni – şi, în general, la populaţiile nordice, în care intră şi Ţările Nordice Europene.

Aceasta a fost foarte elegant şi detaliat povestită într-un deosebit articol apărut pe cunoscutul blog „Ieşirea din Matrix”, referitor la şamanişi la ciuperca AMANITA MUSCARIA.

Lăsându-vă plăcerea de a descoperi voi înşivă detaliile acestei poveşti, noi ne străduim aici şi acum să prezentăm cât mai sintetic (dar, totuşi, în mod natural...) aspectele generale.

Astfel, povestea începe cu precizarea că şamanii siberieni au un ancestral obicei de a merge „la cules în pădure”, dar nu „după fragi şi mure”, ci după această ciupercă interesantă, care are un puternic efect halucinogen, ceea ce susţine cu maximă eficienţă activităţile lor „specifice”, bazate pe diminuarea până la dispariţie a cenzurii minţii pentru a experimenta alte „stări de conştiinţă”.

Această „ciupercuţă” creşte la baza coniferelor, având o afinitate maximă cu... bradul.

Aşadar, şamanul, îmbrăcat în haine asemănătoare culorii ciupercuţei (haină roşie cu picăţele albe, cu guler alb de blană şi cizme negre), pleacă în căutarea „ciupercii magice”, pe care o găseşte cu predilecţie sub brazi...

După ce le culege în sacul special pregătit, vine acasă unde le pregăteşte... atârnându-le de crengile brazilor, pentru a le usca mai bine (imaginaţi-vă un brăduţ de care atârnă „chestii” roşii cu puncte albe, aproape rotunde...).

Apoi, după încheierea procesului de uscare şi pregătire a acestora, şamanul nostru, îmbrăcat la fel, merge cu desaga în spate către casele oamenilor ca să le ofere din acest „magic preparat”, care este şi a fost dintotdeauna la cea mai mare căutare printre oamenii satelor siberiene.

Imaginaţi-vă că, iarna, acele case (sau iurte – corturi circulare – în funcţie de zonă) sunt mult mai greu accesibile din cauza marilor căderi de zăpadă şi troiene, astfel că nu este neobişnuit ca intrarea în locuinţe a şamanului nostru să aibă loc... de sus în jos.

De aceea, nu de puţine ori, şamanul, îmbrăcat după cum am prezentat mai sus, coboară în casele oamenilor prin „hornul” iurtei, pentru a aduce darul ciupercuţei (roşu cu ceva alb), pe care, de obicei, o lăsa în ciorapii gazdelor, întinşi la uscat...

La fel, este de amintit că ajutoarele animale care asigură transportul nordicilor şi, deci, pentru şamanul nostru, sunt... renii care, acum aflăm de unde vine atitudinea lor ciudată şi ironic zugrăvită în filmele americane, aceea de „ciudaţi”, încăpăţânaţi şi, în general, cu atitudini „bizare”, de „izbucniri din senin” : aceştia, ca şi şamanii, sunt mari amatori de „Amanita Muscaria”, pe care o preferă oricărui alt aliment...

...Şi care le generează renilor, după un ospăţ cu această ciupercuţă, anumite stări specific „şamanice”, de-a dreptul „levitante”, „zburătoare”, de „plutire inter-dimensională” (cu sanie cu tot !) ...

Mai sunt şi alte detalii ale acestei poveşti, pe care, cum spuneam, vă las să le parcurgeţi în articolul de pe blogul amintit mai sus (dar şi altele, căci şi acest blog vine cu o serie de articole deosebite despre subiectele abordate în „mega-articolul” nostru...), care toate ne conduc la o imagine generală foarte cunoscută oamenilor şi mai ales copiilor, în această perioadă, a „Sărbătorilor de iarnă”...

Probabil că, în acest moment, ar trebui să afirm că „orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare”, însă NU am să o fac sub nicio formă, pentru că, dimpotrivă, ASEMĂNAREA dintre această îndeletnicire a ŞAMANILOR NORDICI (SIBERIENI) cu „Obiceiul” din prezent, al lui „MOŞ CRĂCIUN”, NU ESTE DELOC ÎNTÂMPLĂTOARE !

Aşadar, revenind la „SFÂNTUL NICOLAE” pe care „l-am lăsat” în Rusia mileniului al doilea (de după anii 1300) : pentru autorităţile politice şi religioaseruseşti (şi din ţările nordice, în general) nu a fost deloc dificil de a înlocui rapid, în tradiţiile colectivităţilor umane din ţările respective, imaginea şamanului care, la începutul iernii, „aduce darurile” ciupercuţei Amanita, cu... „SFÂNTUL (MOŞ) NICOLAE”, care deja era de-a dreptul venerat de majoritatea ruşilor – şi care apărea în biografii îmbrăcat aproape identic cu şamanii care dăruiau ciupercuţa Amanita (acesta este văzut în icoane ca fiind îmbrăcat în haină roşie cu margine albă)...

Astfel, în scurt timp, în toată zona nordică, încă de pe la anii 1500, s-a cristalizat cu mare forţă imaginea lui MOŞ NICOLAE care „venea” în noaptea dinaintea zilei de 6 decembrie, ca să aducă „daruri copiilor cuminţi”, îmbrăcat în roşu (cu guler alb), în timp ce sania trasă de reni îi purta desaga în care se găseau cadourile pe care le lasă în ciorapii copiilor, după ce ajungea în casă prin horn...

Apoi, ce-a urmat ?

După cum precizasem ceva mai înainte, pe la anul 1500, MARTIN LUTHER a cerut „abolirea venerării sfinţilor” (apropos : un aspect foarte rezonabil, de „bun-simţ”, pe care cei din Ţările Nordice l-au pus în practică, astfel că, eliberându-se şi eliberându-i pe „sfinţi” de aceste „responsabilităţi”, au crescut foarte mult în nivelele de conştiinţă – bine-nţeles, printre alte cauze, nu doar aceasta), ceea ce a dus la interzicerea obiceiului cu cadourile aduse de „Moş Nicolae”, cu aplicabilitate inclusiv în Ţările Nordice (în care este inclusă, printre altele, şi Danemarca).

Acum, făcând un salt în America, la New-York, precizăm că oraşul a fost fondat de un danez, un anume Peter Stuyvesant (abia ulterior a fost preluat ca şi „colonie britanică”).

Din această cauză, la fel ca în ţările europene (protestante şi nu numai), danezii fondatori ai New-York-ului au aplicat aceeaşi tactică : au re-denumit sărbătoarea lui „Moş Nicolae”, atribuindu-i-o altcuiva (iarăşi : „aceeaşi Mărie cu altă pălărie”), adică... Crăciunului, pur şi simplu mutând-o în perioada Crăciunului (pe data de 25 decembrie).

Pentru că în limba daneză „Moş Nicolae”se scrie „SINTER KLAAS”, englezii care „au preluat” oraşul, au preluat şi obiceiul danezilor, cu nume cu tot, doar că l-au adaptat pronunţiei limbii engleze, devenind, astfel, „SANTA CLAUS”...

Mai departe, totul „a curs” cu repeziciune : deja în 1773„Santa Claus” era pomenit în presa americană (foarte „ciudat” cum acestă primă remarcă despre „Moşul cu daruri” coincide cu anul mişcărilor subterane în care a fost desfiinţat oficial „Ordinul Iezuit” şi a apărut neoficial, dar cu mult mai multă putere, „Illuminati”...), iar în cursul secolului al XIX-lea apar scrieri ale unor romancieri şi poeţi americani care descriu în detaliu imaginea „Moşului”, cea binecunoscută în prezent (cu toate detaliile cunoscute din filme, de la cei 8 reni „zburători”, la ajutoarele elfi şi pitici, precum şi casa nordică a „Moşului” ş.a.), prin preluarea descrierilor nordicilor despre „Moş Nicolae” (adică şamanii) şi care, pe măsura trecerii anilor acelui secol, este translatat în perioada şi în numele „Crăciunului”.

(Iar, în secolul trecut, al XX-lea, Coca-Cola a avut grijă să aplice această imagine a „Moşului”, creată în timp, pe brandul său, încât în prezent mulţi oameni asociază imaginea lui „Moş Crăciun” cu cea a „Moşului” de pe sticlele de Coca-Cola...)

Vorbind în termeni moderni, acest proces de înlocuire a imaginii ŞAMANILOR NORDICI (siberieni), ocupându-se cu culegerea şi dăruirea ciupercuţei Amanita Muscaria, cu cea a lui „MOŞ NICOLAE” şi apoi, mai departe, cu cea a actualului „MOŞ CRĂCIUN”, pare a fi una dintre cele mai „tari” CAMPANII DE RE-BRAND-UIRE din istorie (de înlocuire a unui „brand”/„marcă” cu altul/alta, păstrând, însă, imaginea de bază) !

...După ce v-am plimbat prin atâtea locuri şi „poveşti”, Acum vă solicit şi mai mult atenţia de cuprindere a panoramei generale, observând cum, în această serie de articole, am pornit din antichitatea romană din timpul „Saturnaliilor” când, în perioada celei de-a doua jumătăţi a lunii decembrie, se împărţeau cadouri, atât copiilor, cât şi celor mari – ca, în perioada modernă, a ultimelor câteva sute de ani, acest „obicei” să revină sub forma lui „Moş Crăciun” care vine în seara de 24 decembrie.

Iată cum, în acest fel, „se închide cercul”...

La finalul acestui subiect, al „Moşilor”, apare inevitabila întrebare : „Ce este cu acest obicei ? Este bun sau rău?”

Ca şi în comentariul legat de Masa de Revelion şi de Anul Nou, precizez că aici nu este vorba de faptul că acest obicei „este rău” sau „este bun”, ci despre energia cu care noi „îl încărcăm”, prin ATENŢIAşi INTENŢIA ACORDATĂ.

Dacă a primi daruri este oricând prilej de încântare pentru „copilul interior”, este foarte important CUM ANUME SUNT DĂRUITE acestea : cu Bucurie ? şi cu Drag pentru bucuria pe care o generează ?, FĂRĂ NICIO CONDIŢIONARE– sau Darul este dat „din interes” (de multe feluri şi categorii), devenind strict condiţionat (începând cu nevoia de „a bifa îndeplinirea unei tradiţii devenită obligaţie chinuitoare”) ?...

Oricum ar fi, ceea ce se întâmplă în prezentul lui decembrie 2014 a depăşit orice limită a „bunului-simţ”, chiar şi comercial, când „Moşii” (amândoi) sunt doar „Agenţi de marketing” de mare clasă, care întreţin afacerile „de sezon” la cote înalte...

Dovada : dacă anul acesta, 2014, s-ar desfiinţa „Moş Crăciunul”, s-a calculat că doar economia americană ar avea pierderi de cel puţin 100 de miliarde de dolari, care ar duce-o direct în recesiune !

...Pe unde te uiţi, vezi „Moşi Crăciuni” care te îmbie să cumperi şi iar să cumperi !

Şi se pare că această continuă agresiune comercială, bine condusă şi întreţinută, chiar are efectele scontate : în această perioadă parcă toţi oamenii au ieşit la cumpărături, învălmăşindu-se între ei prin magazine alimentare şi de jucării, ca într-un „Armageddon al nebuniei”.

Din păcate, prin aceste imagini am fost obligat să revin la observaţiile cu care am început această serie de articole, recunoscând eficienţa acestor „băieţi deştepţi” care au reuşit nu doar să creeze acest inimaginabil „MATRIX al nebuniei colective” (comerciale), dar să-l şi facă funcţional la asemenea parametri, încât oamenii să se strivească între ei, în numele Zeului-Consumator-Cumpărător, cu zâmbetul pe buze, şi să declare (mai ales „pe sticlă”, la televizor), cât „de fericiţi” şi de recunoscători sunt pentru toate acestea...

Şi în toată această nebunie comercială (în care „credinţa” se vinde „la pachet promoţional”), unde se mai poate (re)găsi „Magia” DARULUI din Inimă către Inimi ?...

Aşadar, în concluzie : eu sugerez, la modul practic, ca să nu mai minţiţi copiii cu„MATRIX-ul Moşilor”, introducându-i de mici în una din cele mai mari minciuni ! ! !

Faceţi-le Daruri, fie şi în noaptea de 5/6 decembrie, şi în Ajun, pe 24 decembrie, după cum doriţi, dar oferiţi-le voi înşivă DARURILE în Spiritul Adevărului, ca ei, COPIII, să ştie că voi, iubiţii lor părinţi aţi făcut gestul de a dărui, şi nu vreun „moş” ciudat care vine exact ca un hoţşi aduce „ce vrea el”, în funcţie de criterii doar de el ştiute...

(Re)Cunoscând Adevărul, copiii vă vor aprecia şi mai mult (oricum ar fi, ei vă iubesc la fel de mult, necondiţionat), pentru Eliberarea din aceastăMINCIUNĂ-MATRIXîn care sunt vârâţi fără alegerea lor– exact cum bebeluşul este vârât în cristelniţa preotului pentru „a fi botezat”, fără a putea face vreo alegere în acest sens...

Aşadar, „CUNOAŞTEŢI ADEVĂRUL, IAR ACESTA VĂ ELIBEREAZĂ”.

Cunoscând detaliile cu „Moşii”, ca şi cu celelalte aspecte ale „Sărbătorilor de iarnă”, vă poate fi mult mai uşor SĂ ALEGEŢI ce faceţi mai departe : mergeţi pe aceeaşi cale de a face daruri şi de a acţiona, în general, în această perioadă, SAU ALEGEŢI ALTCEVA ?– ştiind că nu vă pedepseşte nimeni dacă faceţi altă alegere...

...Dimpotrivă, s-ar putea ca, Eliberaţi din aceste EGREGORURI, numite „Moş Nicolae”, „Moş Crăciun”, „Crăciunul”ş.a., să „disponibilizaţi” energii interioare care vor putea declanşa anumite evenimente în viaţa voastrăpe care acum nici măcar nu le bănuiţi !...

De aceea, concluzia acestui subiect poate fi cu adevărat Simplă : DĂRUIŢI CÂT MAI DES ŞI CÂT MAI DIN INIMĂ şi, dacă se poate, NECONDIŢIONAT !

Restul sunt detalii...

(Articolul următor : 8. „Obiceiuri Tradiţionale Româneşti...”)

MarYan

↧

8. Obiceiuri Tradiţionale Româneşti : COLINDAT-ul, COLINDELE, Pluguşorul, Sorcova, Capra, Steaua, Viflaimul ş.a.

December 30, 2014, 8:51 am

≫ Next: 9. CRĂCIUNUL, ca „ZI A NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS”

≪ Previous: 7. „MOŞ NICOLAE”, „MOŞ AJUN” şi „MOŞ CRĂCIUN”

MarYan

(Articolul anterior : 7. „MOŞ NICOLAE”, „MOŞ AJUN” şi „MOŞ CRĂCIUN”)

8. Obiceiuri Tradiţionale Româneşti :

COLINDAT-ul, COLINDELE,

Pluguşorul, Sorcova, Capra, Steaua, Viflaimul ş.a.

Şi aici, ca şi la celelalte subiecte, nu doresc să intru în detalii descriptive, în acest caz legate de fiecare „obicei tradiţional”, în parte, căci ar fi de-a dreptul plictisitor. Internetul abundă de descrieri ale acestora, pe care le puteţi oricând studia în linişte, eventual pe delicatul fundal muzical al colindelor...

Să observăm, pentru început, că unele dintre aceste „obiceiuri” le-am putea numi ca fiind un fel de „spectacole arhaice” : „STEAUA” descrie momentul apariţiei Stelei care „l-a vestit pe Isus” şi care i-a călăuzit pe cei trei Magi la El, în timp ce „VIFLAIMUL” este o piesă de „teatru naiv popular”, originară din Maramureşul istoric şi care parcurge tema naşterii lui Isus (denumirea de „Viflaim” ar fi forma populară românească a numelui oraşului naşterii lui Isus, Bethleem).

Oricât de interesant şi de comic ar fi expuse, aceste „piese descriptive” nu pot aduce prea multă „magie”, mai ales celor aflaţi la o anumită vârstă şi care le-au vizionat de nenumărate ori...

În schimb, „Pluguşorul”, „Sorcova” şi „Capra” intră în alt registru de funcţionare : la origine, acestea reprezentau, ca şi Colindele, „Mesaje Magice”, incantaţii care, spuse într-un anume fel de către anumite persoane, puteau activa forţe şi energii nebănuite în fiinţa „ascultătorului” (nu „obedientului”!)...

De aceea, „PLUGUŞORUL” era la origine o „incantaţie magică” cu substrat agricol, pentru prosperitatea agricolă în anul următor pentru „cel urat”, „SORCOVA” era tot o astfel de „incantaţie magică”, în care Forţa Purităţii Copilului era ajutată de „bagheta magică” reprezentată de Sorcovă şi „anexele” acesteia (care erau foarte precis rânduite, ca un vril căruia i se ataşau cristale de creştere exponenţială a puterii), în timp ce dansul„CAPREI” făcea parte din ceremonialele arhaice sacre închinate morţii şi renaşterii, ca şi la fel de cunoscuţii „Căluşari”...

Cel puţin la fel de interesante sunt şi COLINDELE– cântecele cu tentă religioasă creştină, dar care sunt recunoscute a avea origine pre-creştină, evidenţiată inclusiv prin abundenţa apelativului „LER” care nu are nicio legătură cu creştinismul ci, dimpotrivă, este recunoscut a fi pre-creştin (un „mitologem”, după expresia lui Kernbach, adică un element mitologic prim, pur şi indivizibil, care nu are nevoie de interpretări şi explicaţii şi care ar semnifica, după unii, unul din numele lui Dumnezeu, din perspectiva vechii limbi româneşti - geto-dace sau „latina populară”).

Aşdar, muzica şi mesajul COLINDELOR originare pre-creştine este atât de profund, încât, intrând cu intensitate în esenţa energiei lor, poate fi mai energizant şi mai Iluminatoriu decât ore şi zile de Meditaţieşi Rugăciune...

Credeţi-mă că această „cură” periodică de colinde originale ancestrale este ocazia unei energizări şi purificări sufleteşti de mare Putere, care poate ajuta mult timp, poate pentru tot restul anului...

În acest moment eu nu pot „să mă abţin”, venind cu „mostre” de colinde româneşti, adaptate în variantă modernă, însă cu păstrarea stilului originar, trecute prin inimă şi lăsate să se reverse prin vocea inconfundabilă şi plină de „foc spaniol” („fuego”), a lui FUEGO:

Observăm cum, în „recuzita” manifestărilor tradiţionale din preajma Crăciunului din Zona noastră Românească apar mai multe „stiluri” artistice : SPECTACOLE RITUALICE („Viflaimul”, „Steaua”), INCANTAŢII MAGICE („Pluguşorul”, „Sorcova”), DANSURI RITUALICE („Capra”), CÂNTECE MAGICE ANCESTRALE („Colindele”) – care, toate acestea, erau menite să creeze un Sistem de Ritualuri pentru Purificare şi Înălţareîn vibraţie a membrilor comunităţii respective (desigur, adaptate la nivelul de conştiinţă primar de 3D care a fost dominant pe Planetă, inclusiv în Zona Românească) – pregătindu-i, astfel, cât mai intens, pentru Noul An care urma să vină...

Toate acestea, însă, sunt maxim potenţate prin activarea celui mai important „obicei” din această perioadă (din punctul personal de vedere), cel care trans-formă atât copilul, cât şi adultul, din „spectatori” în „participanţi activi”, adică, de „Călători” pe Calea propriei lor Vieţi : COLINDAT-ul.

Dacă „Moş Nicolae” şi „Moş Crăciun” vin cu cadouri din partea celor „apropiaţi” (părinţi şi cei din familie), având o „funcţie personală, familială”, „Moş Ajun”-ul are o „funcţie socială, colectivă”, venind cu darurile COLINDAT-ului prin întreaga localitate în care „colindătorii” vieţuiesc (primind covrigi, mere, nuci şi „colideţe” specifice zonei respective).

Acest moment eu îl găsesc a fi de importanţă fundamentală pentru comunitate, pentru că îi pune împreună pe toţi copiii din localitatea respectivă, iar pe aceştia cu membrii adulţi ai comunităţii, care sunt puşi în postura de „a dărui”, atunci când sunt apelaţi de voci fragede christaline cu „strigătura” : „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”.

Sentimentele sunt unice şi indescriptibile, şi vă transmit acestea din postura celui care a experimentat aşa ceva într-un sat al Munteniei în anii 1970-1980, unde aceste Trăiri din momentele Ajunului Crăciunului au rămas ca nepreţuite comori ale Copilăriei... cu atât mai mult cu cât acele „daruri”, primite drept recompensă pentru ore şi ore de mers noaptea prin ger şi zăpadă, nu constau în bani (cum se pretinde în prezent), ci în covrigi, mere, nucişi biscuiţi...

...Şi, când ajungeam acasă cu „traista” plină de aceste „bunătăţi”, copilul din mine exulta de fericire... şi, deşi nu pricepea prea bine cum era treaba asta cu Crăciunul, era tare Bucuros de existenţa acelor momente !

Iată cum acest „obicei” al „colindat”-ului de „Moş Ajun” pare a fi unul din cele mai minunate manifestări tradiţionale ale Sărbătorilor de iarnă, care merită cel puţin păstrat, dacă nu „actualizat”, într-o formă sau alta...

De acea, repet, pentru a puncta foarte clar : „Obiceiul Colindatului” este unul din cele mai interesante şi importante manifestări existente în „tradiţia Crăciunului”, inexistent în cadrul Festivalurilor antice de care am tot amintit (începând cu Saturnaliile)şi care pare a fi specific zonei noastre geografice, geto-dace.

Aşadar, ce ar însemna „obiceiul” COLINDAT-ului (COLINDEŢ-ului) ?

Dincolo de imaginea prozaică de „activitate prin care se primesc cadouri (alimentare) şi bani”, COLINDAT-ul pare a avea, primordial, o funcţie de-a dreptul metafizică.

Dacă ne uităm la sensul (originea) cuvântului „colindat”, realizăm rapid cum „a merge cu colindul” vine de la sensul original al verbului „A COLINDA” care înseamnă, pur şi simplu, „A CĂLĂTORI”, „A PEREGRINA” (PRIN LUME/UNIVERS).

Altfel spus, obiceiul COLINDAT-ului ne reaminteşte de CĂLĂTORIE, de faptul că noi, cu toţii, Suntem doar CĂLĂTORI PE ACEST PĂMÂNTşi că doar CĂLĂTORIA este tot ceea ce contează cu adevărat, şi nu Destinaţia (am tot repetat acest aspect în cadrul acestui blog!)... şi cum, în decursul Călătoriei noastre (Colindeţ-ului), primim şi Darurile necesare („Merinde de drum”) pentru a ne putea continua Călătoria...

Şi, deşi colindatul şi colindele se regăsesc în toate zonele „creştine” ale lumii, cele din această zonă par a avea o anume „Rezonanţă de mare Forţă”, cu origine în filonul de Putere al acestui Tărâm numit Spaţiul Românesc (şi care, după cum re-cunoşteam şi în articolele despre România, este cu adevărat Măreţ – spre deosebire de cei care populează acest Teritoriu, „românii”, şi care ar mai avea mult de lucru pentru a fi la „înălţimea” acestui Mitic Spaţiu Românesc!).

Este uimitor cum regăsesc acelaşi aspect rezonant în capitolul din „Tratat pentru Alimentaţia Naturală a OM-ului...”, cel al „Istoriei alimentare a poporului român”, în care eu personal (re)descopeream, pe măsură ce scriam textul, cum Păstoritul Trans-humantal strămoşilor geto-daci, dar şi al vechilor români, dincolo de raţiunea alimentară şi de „supravieţuire”, avea primordial un rol „iniţiatic”, de a ajuta persoana (fiinţa umană) să re-descopere OM-ul din el însuşi.

În această lucrare precizam că „TRANSHUMANŢA, ca ancestral obicei şi ritual, reprezintă, în realitate, un proces de cunoaştere/autocunoaştere, de descoperire a lumii în care omul se manifestă, dar şi un instrument de regăsire a drumului către sine, către cunoaşterea spirituală.”

„Pentru că „human” semnifică umanul,lumescul din fiecare, şi pentru că rădăcina acestui cuvânt („trans”) ne indică sensul transformării („prin”, „dincolo”), putem concluziona tranşant căTranshumanţa este procesul de eliberare de uman, deelementul lumesc, trecător, pământesc („huma”), pentru regăsirea calităţii spirituale a fiinţei.”

În acest fel, Păstoritul transhumant era, în realitate, o CĂLĂTORIE INIŢIATICĂ...

La fel, şi COLIND-ul din Ajunul Crăciunului oferea Copilului o „mostră” despre Sensul şi Rostul său pe această Lume, prin acea Călătorie de doar câteva ore, dar care îl putea „ilumina” pentru o viaţă întreagă – ajutat fiind şi de muzica divină a colindelor, de incantaţii, de dansurişi chiar de spectacole ritualice...

În acest fel, Copilul era mult mai pregătit pentru „a porni prin lume”.

Altfel spus, COPILUL ERA PREGĂTIT PENTRU (adevăratul) CRĂCIUN !

(Articolul următor : 9. CRĂCIUNUL, ca „ZI A NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS”)

MarYan

↧

9. CRĂCIUNUL, ca „ZI A NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS”

December 31, 2014, 10:56 am

≫ Next: 10. CONCLUZII finale : ATITUDINEA faţă de „SĂRBĂTORILE de IARNĂ”

≪ Previous: 8. Obiceiuri Tradiţionale Româneşti : COLINDAT-ul, COLINDELE, Pluguşorul, Sorcova, Capra, Steaua, Viflaimul ş.a.

MarYan

(Articolul anterior : 8. Obiceiuri Tradiţionale Româneşti...)

9. CRĂCIUNUL,

ca „ZI A NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS”

Iată-ne ajunşi şi la (pen)ultimul subiect care, de fapt, este epicentrul „Sărbătorilor de iarnă” : CRĂCIUNUL.

Şi totuşi : CINE şi CE reprezintă, până la urmă, Crăciunul ? Este cu adevărat „Ziua Naşterii Domnului (Hristos)”, după cum ştie şi declară ferm orice „creştin respectabil ?

Pentru a răspunde rapid şi „din prima” la această esenţială întrebare, este suficient să ne uităm la celălalt moment crucial din Viaţa lui Isus, respectiv momentul „morţii” sale, sau „Paştele creştin” care, fără să uimească şi să pună pe gânduri, este celebrat în fiecare an... la altă dată... şi, culmea-culmilor, la date diferite (!), de către cele „două biserici-surori” (catolică şi ortodoxă).

Deci, nu este de-ajuns că data morţii sale variază în fiecare an, dar în acelaşi an este „celebrată” la date diferite, de cele două „facţiuni” creştine...

Păi, dacă momentul morţii lui Isus nu este deloc clar stabilit, acesta variind în fiecare an, atunci nu este evident şi logic că acelaşi lucru putem spune şi despre momentul naşterii sale ?

Aşadar, prima întrebare care apare ar fi : dacă momentul morţii lui Isus („Paştele creştin”) ţine de nişte pure calcule astronomice, parcă voit alambicate („în prima duminică după prima lună plină care cade după sau de echinocţiul de primăvară”), atunci nu capătă sens şi afirmaţia cum Crăciunul, adică momentul naşterii sale, a fost stabilit tot pe acelaşi Principiu, al unor calcule Astronomice (şi interese ecleziastice, bisericeşti – pe care le vom vedea în continuare) ?...

Oricum, data stabilită a naşterii sale, pe 25 decembrie, precum şi data „morţii” sale, alături de alte asemenea „decizii”, au fost luate la acelaşi prim Conciliu de la Niceea, din anul 325 (mai ţineţi minte povestea cu „Sfântul Nicolae”şi cu palma „oferită” cu generozitate de acesta lui „Arie ereticul”, la acelaşi eveniment ?), de către acelaşi Împărat (archon) Constantin cel Mare...

...Asta, exact la 5 ani după ce, în anul 320, Papa Julius I a menţionat, pentru prima dată, că data naşterii lui Isus „TREBUIE” să fie data de 25 decembrie !

Până atunci, timp de aproximativ 300 de ani, creştinii celebrau „Naşterea Domnului Isus” la diferite date, care de care mai interesante, dintre care cea mai folosită a fost cea din luna Septembrie, în perioada „Festivalului evreiesc al trompetelor” („Rosh Hashanah”).

Ce comedie : decizia de la Niceea din anul 325 nu a făcut decât să mute data naşterii lui Isusdin perioada unui Festival (evreiesc) „al trompetelor”, în perioada altui Festival (roman), al Saturnaliilor !...

Înainte de a cuvânta despre adevărata dată de naştere a lui Isus, este de importanţă capitală în a înţelege de ce Căpeteniile religioase „creştine” au cerut cu insistenţă „obţinerea” datei de 25 decembrie ca Data oficială de „Naştere a Domnului”.

Acum, pentru cine a lecturat cu atenţie şi chiar a înţeles în mare parte seria de articole expuse aici despre „Sărbătorile de iarnă”, deja are răspunsul „în faţa ochilor”, prin coroborarea şi integrarea acelor informaţii care au conexiune cu acest aspect.

Aşadar, vorbeam în articolele anterioare despre faptul că data de 25 decembrie avea una din cele mai mari importanţe pentru toţi romanii, de la oficiali până la oamenii simpli, fiind văzut ca momentul Solstiţiului de iarnă, locul de „minim al Soarelui”, când acesta „moare pentru a renaşte” într-un Nou Început.

De aceea, precizam pe parcursul materialelor despre Saturnalii, pe măsura trecerii timpului, oficialii romani au încorporat data de 25 decembrie în cadrul Sărbătorilor Saturnaliilor, pentru a include în această perioadă şi acest moment care avea legătură cu „Veneratul Soare”.

Alături de aceste aspecte, după anul 100 d.Ch., ziua de 25 decembrie devenea şi mai interesantă prin integrarea „Cultului lui Mithra”, marea Zeitate Solară adusă din Persia (Iran) şi care ar fi avut Ziua de Naştere pe... 25 decembrie !

Astfel că, în anii Conciliului de la Niceea, în întreg Imperiul Roman, ziua de 25 decembrie părea a fi cea mai sărbătorită : atât de cei care serbau „Soarele la Solstiţiu”, de cei care celebrau „Zilele festivalului Saturnaliilor”, cât şi de cei, tot mai numeroşi, adepţi ai „Cultului Soarelui Mithra”...

Ca fapt interesant, chiar şi în „fosta” cucerire romană, respectiv (o mică parte din) Dacia, Cultul lui Mithra s-a suprapus perfect şi practic instantaneu peste „Cultul Solar” al lui Zamolxe (celebrat mai ales prin „Discul Solar” sau „Soarele de Andezit” din Magicul Sanctuar de la Sarmis-e-Getusa) – la fel de rapid, apoi, înlocuit cu „Naşterea Domnului Hristos”.

Şi atunci, în aceste condiţii, pare cât se poate de logic şi evident, dar şi de maximă eficienţă ca, aceşti „capi” ai autorităţii religioase şi politice (reunite, de facto, în coroana împăratului Constantin, prin oficializarea „religiei creştine” în întreg Imperiul Roman) să stabilească data de naştere a celui care „girează” „religia imperială” la momentul cel mai apreciat de „toată lumea”, pentru o cât mai rapidă şi puternică pătrundere „în mase” a acestei „noi tradiţii”...

Bun, cu speranţa că acest aspect este suficient de evident pentru a nu mai insista şi a mai veni cu tot felul de alte date istorice care ar încărca prea mult materialul, acum mergem mai departe ca să răspundem foarte scurt şi concis la o întrebare legitimă şi fundamentală : CÂND ESTE ADEVĂRATA ZI DE NAŞTERE A LUI ISUS ?

Răspuns : 31 MARTIE, anul 39 î.Ch.

La întrebarea „De unde a venit o asemenea informaţie?”, răspunsul este iarăşi simplu : cel mai precis răspuns îl puteau oferi doar cei aflaţi la nivelul cel mai înalt dimensional al acestui Univers, respectiv FONDATORII, care, prin mediumul Sal Rachele, au transmis foarte precis acest lucru, aspect regăsit şi în lucrarea lui Sal, „Transformări Planetare 2012-2030. Mesaje de la Fondatori” şi, care, ca de obicei, a fost de mai multe ori verificată, inclusiv radiestezic.

Şi atunci, NOI CE MAI SERBĂMîn data de 25 decembrie, în fiecare an ? ? ?

Aceasta este o bună întrebare... pentru că, din tot ceea ce aflasem, până de curând nu găsisem ceva relevant astronomic şi astrologic, pentru data de 25 decembrie a fiecărui an...

Ajutorul a fost oferit, fără să îl cer direct şi verbal, de către prietenii de la „IEŞIREA DIN MATRIX”, care, chiar înainte de a posta pe blogul lor articolul nostru principal al acestei serii despre „Sărbătorile de Iarnă” (şi pentru care le MULŢUMESC, pentru susţinere şi încrederea acordată!), au venit, într-un comentariu al unui articol din această serie, cu o informaţie care parcă se dorea a fi răspuns la acest aspect !...

...Iată cum se poate colabora „dincolo de vorbe” şi „dincolo de dimensiunea minţii”, de tip 3D, când Sufletele sunt lăsate să CuVânt-eze, aşa cum ştiu Ele mai bine...

Aşadar, cei de la „Ieşirea din Matrix” mi-au oferit link-ul unui scurt documentar, de fapt, o parte din celebrul documentar „ZIEGEIST - Religie”, în care se vorbeşte, foarte pe scurt, în 12 minute, de exact acest aspect (dar şi despre altele, foarte bine concentrate şi focusate, inclusiv despre „Precesia echinocţiilor” din cadrul Marelui An Platonicşi de alte fenomene pe care le-am detaliat în lucrarea personală : „Înălţarea în Lumină a Pământului după anul 2012. Vol. I : Actualizarea profeţiilor”) :

În acest scurt fragment al cunoscutului documentar apare informaţia astronomică legată de „cele trei zile” de stagnare a Sorelui la „momentul de minim” al orbitei sale, în dreptul „Crucii Sudului”, sau „Crucea Constelaţiilor”, când acesta revine „pe creştere”, ziua reîncepând să crească în detrimentul nopţii.

Acest moment, al celor 3 zile de „stagnare” a Soarelui, ar fi pentru perioada : 22-24 decembrie, urmând ca Prima Zi în care aceasta începe să crească, prin „bunăvoinţa Soarelui”, ar fi ziua de... 25 decembrie !

Aşadar, iată şi explicaţia Astronomică ce lipsea până acum în „ecuaţia” noastră.

De aceea, romanii stabiliseră ziua de 25 decembrie pentru Solstiţiul de iarnă, şi nu momentul matematic calculat de astronomi, care variază în fiecare an în intervalul 21-22 decembrie, ca în prezent – aceştia ţinând cont şi de informaţiile „revelate” de mediumi şi astrologi, care ofereau o informaţie nu neapărat mai precisă matematic şi astronomic, cât mai HOLISTICĂ şi mai cuprinzătoare pentru mult mai multe aspecte care alcătuiesc Întregul Tablou al unui Proces sau Fenomen.

Din toate aceste considerente, Archonii şi servitorii lor, cei care controlează şi manipulează societatea umană pe Pământ de mii şi zeci de mii de ani, „luând la cunoştinţă” de toate aceste „ezoterice” aspecte, au reuşit, ca de obicei, să le „confişte” pe toate, începând cu „VIAŢA LUI ISUS”, până la o mulţime de alte MITURI (Adevăruri originale) şi cunoaştere astrologică şi metafizică, punându-le pe toate acestea într-un „concept unitar” („RELIGIA CREŞTINĂ”, în forma „Instituţiei BISERICII Creştine”, pe care eu o văd, la ora actuală, ca fiind, încă, cel mai teribil şi pervers „MATRIX” care a existat şi există pe Pământ – deşi puterea ei diminuă în fiecare Zi!, în prezentul Transformărilor Cosmo-Planetare) – totul, bine-nţeles, aflat sub un control extem de strict şi riguros (PAPA de la VATICAN)...

Însă, dincolo de toate aceste aspecte „dramatice” şi intens manipulatoare, oare nu există „nimic frumos şi luminos” în legătură cu acest moment (al „Naşterii Domnului”) şi această dată, de 25 decembrie, a fiecărui an ?...

Şi totuşi, ţinând cont de tot ceea ce am amintit mai înainte – de „Ziua Soarelui” a romanilor, integrată în „Festivalul Saturnaliilor” (care avea şi unele accente „vesele” şi chiar „luminoase”), de „Ziua cultului Soarelui-Mithra” din acelaşi areal (de fapt, mai extins, căci cuprindea Imperiul Roman, Persia, Dacia şi multe alte regiuni) şi, la scurt timp, de celebrarea „Zilei Domnului Hristos” care, pe măsura trecerii timpului, a cuprins tot mai mulţi oameni de pe tot cuprinsul Pământului – ei bine, observând toată această „desfăşurare de forţe” pentru celebrarea unor „Fiinţe-Zeităţi-Divinităţi” SOLAREîn aceeaşi zi, 25 decembrie, concuzia personală este că, în prezent, cred că, Celebrarea Zilei de 25 decembrie ca Zi de Naştere a Hristosului reprezintă CEL MAI PUTERNIC ŞI MAI „LUMINOS” EGREGOR („Luminos” în raport cu celelalte „Egregoruri”)EXISTENT LA ORA ACTUALĂ PE PLANETĂ !

Dincolo de multele vibraţii joase însoţitoare ale acestui moment, totuşi, explozia de bucurie şi de speranţă pe care o producea şi o produce, măcar uneori, acest moment al NAŞTERII DOMNULUI (de fapt, al CHRISTULUI DIVIN) – cu toată pleiada însoţitoare de obiceiuri şi tradiţii de care am vorbit în articolele anterioare, cu rol tocmai pregătitor în acest sens – a contribuit foarte mult la alimentarea EGREGORULUI 25 decembrie„Naşterea Pruncului (CHRIST-ului) Divin”cu energii mult mai luminoase şi mai rafinate decât la toate celelalte Egregoruri existente pe Planetă (mă refer la cele „care contează”, fiind alimentate de cel puţin de sute de milioane de fiinţe, dacă nu de miliarde).

Şi, dacă pot apare obiecţii legate de Egregorurile de tip „BUDDHA” sau „TAO” sau altele asemănătoare ale Orientului, „hrănite” de către şi mai multe entităţi (acolo sunt chiar miliarde de susţinători, cel puţin teoretic), eu pot replica prin faptul că nu cantitatea contează, ci calitatea: intensitatea „adorării” şi a Trăirii momentelor „Naşterii Domnului” sunt şi au fost atât de mari, realizate uneori direct peşi prin Inimă, încât energia eliberată de cele câteva sute de milioane de „creştini” este mult mai intensă decât fluidele emise de miliarde de „budişti” sau „taoişti”, „detaşaţi” şi „echilibraţi”.

De aceea, deloc întâmplător, într-un mesaj recent, o înaltă Fiinţă de Lumină spunea că această perioadă a SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ este momentul din an cu cea mai mare încărcătură de Lumină, alături de Speranţă, Bucurie, Încredere (evident, atât „cât se poate” pe această Planetă aflată încă sub control archonic, într-un „MATRIX Planetar”...) !

Aşadar, către finalul articolului, cred că este important să ne amintim că nu este atât de relevantdacă celebrăm sau nu Naşterea personajului istoric Isus, dacă ne situăm în Adevărul istoric cu maximă rigurozitate...

Aşa cum Timpul este relativ în dimensiunile mai înalte, prin creşterea Nivelului de Conştiinţă putem modela Energia Timpului astfel ca, fiind în această perioadă, totuşi, să celebrăm şi data reală a lui Isus...

...Însă, mult mai important decât aceasta, este Celebrarea CHRIST(OS)ULUI din Spaţiul Sacru al Inimii fiecărei Fiinţe (Divine) : Re-Amintireaşi CON-Ştientizareaacestei Scântei de Divinitate, existentă în Adâncul Fiinţeinoastre, este Adevărata Celebrare– A doua Naştere (ReNaşterea – Re-CREATIO), de data aceasta ca Fiinţă Nemuritoare Conştientă Suverană şi Divină, în Corp Christalin de Lumină !

Acesta este Adevăratul CRĂCIUN, Cel Viu şi Nemuritor !

Iată şi SENSUL FUNDMENTAL al Prezenţei în INIMĂ...

Cum deseori simt să rostesc, sensul nostru „pe aici” este, poate mai mult decât orice altceva, acela de „a ne ieşi din minţi pentru ne a re-intra în Simţiri”...

Asta înseamnă „a ieşi din Minte” (din acea zonă care „ne minte”), pentru a re-intra în Simţire, adică în SPAŢIUL (Sacru al) INIMII.

Altfel spus, aceasta este cea mai SIMPLĂ şi Rapidă Metodă, şi, de fapt, Singura MetodăAUTENTICĂ, de A Ieşi din MATRIX-UL (archonic) Planetar de care tocmai am amintit mai înainte, pentru a re-intra în Dimensiunile Reale, autentice, ale acestui Univers– care sunt UNA cu Propriul Univers interior al fiecărei FIINŢE.

Deşi este greu de perceput (de-a dreptul imposibil) pentru „minţile adormite”, doar în momentul în care Atenţia-Energia Fiinţei este „ÎN INIMĂ”, doar atunci va putea „ÎNŢE-LEGE”...

...Şi, dincolo de alte „scopuri”, dacă aceste „Sărbători (de iarnă)”, care culminează cu „Bucuria Crăciunului”, generează Trăire intensă „pe” şi „în Inimă”, ei bine, atunci detaliile chiar nu mai contează...

Credeţi că spun „po-veşti” ?

Poate că pentru unii aşa (a)par, însă există şanse ca aceste cu-vinte să primească „acoperire” într-un timp mai scurt decât vă puteţi imagina...

De aceea, în concluzie, Povestea Pruncului Divin, atât de frumos cântată, dansatăşi colindatăDIN INIMĂ, în această perioadă, prin zonele noastre, merită „să o ducem mai departe”, ÎN INIMĂ– indiferent de „realităţi istorice” sau „religioase”...

...Con-Şti-enţi fiind şi Adevărul aflându-l, Sărbătoarea CRĂCIUNULUI va Lumina cu şi mai multă strălucire în adâncul nostru !

(Articolul următor : 10. CONCLUZII finale : ATITUDINEA faţă de „SĂRBĂTORILE de IARNĂ”)

MarYan

↧

10. CONCLUZII finale : ATITUDINEA faţă de „SĂRBĂTORILE de IARNĂ”

December 31, 2014, 8:27 pm

≫ Next: ALKESH : Al treilea Interviu la FINDING VOICES Radio (5 octombrie 2014)

≪ Previous: 9. CRĂCIUNUL, ca „ZI A NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS”

MarYan