RAPORT
la
CHEIA pentru
Eliberarea Planetară
de la momentul
ECLIPSEI de SOARE
din 11 August 2018
– 15 august 2018–
Nota MarYan :
Pentru că acum ora este înaintată în noapte şi pentru că, după cum am mai precizat, vom veni în (cel mai) scurt timp cu o "proprie versiune" a situaţiei oferite de această Meditaţie-Cheie (într-o nouă PoVeste a Zilei)...
...Acum nu insistăm pe aceste informaţii oferite de Cobra, în acest Mesaj-Raport, ci îl prezentăm ca atare, urmând ca, după cum am precizat, să venim cu propriile observaţii şi completări în următorul articol (PoVestire).
Până atunci, iată ce ne expune Cobra în acest raport – care, şi de data aceasta, reuşeşte să surprindă cu o imagine ce conturează un nou detaliu la imaginea de ansamblu referitoare la Momentul 1996(Invazia Archonică)şi Prezenţa Întunericului pe Planetă... :
Cu această Meditaţie am ajuns la o Masă Critică de aproximativ 70%.
Deşi nu au fost îndeplinite toate obiectivele Meditaţiei, realizările noastre au fost substanţiale.
Procesul Meditaţiei a fost reflectat în aceste mesajedin cadrul"Portalului Gaia".
Prin această meditaţie a fost rezolvat un aspect al impasului care menţinea Pământul în stare de Carantină.
Acest aspect a declanşat o serie de secvenţe de compensare care vor dura aproximativ o lună. După aceeastă perioadă, situaţia va fi evaluatăşi se va transmite un nou Raport.
Ca rezultat al Meditaţiei noastre, cea mai mare parte a Anomaliei Plasmaticeşi cele mai multe Bombe Plasmatice de tip Toplet, situate pe Orbita apropiată a Pământului,au fost eliminate.
Ca urmare, în prezent, Anomalia Plasmaticăşi Bombele Plasmatice de tip Toplet au tendinţa să graviteze din ce în ce mai aproape de suprafaţa Planetei.
Capul Entităţii Plasmatice Yaldabaoth este aproape în totalitate dezintegrat, la fel ca şi entităţile plasmoide mai mici, ataşate de acesta, aflate în curs de dezintegrare rapidă.
Mai multe straturi de Bombe Topletvor fi eliminateîn lunile care vor veni.
Atunci când MJOLNIRa atins suprafaţa Planetei pe 8 martie 2018, infanteria pleiadiană a început operaţiunile de curăţare la suprafaţa Planetei.
Aceste operaţiuni s-au dovedit a fi mult mai dificile decât se aşteptau deoarece, în marea majoritate a cazurilor, populaţia de la Suprafaţă nu-şi urmează propria sa ghidare spirituală.
Oamenii nu-şi urmează propria lor ghidare interioară deoarece au fost programaţi cu Programe Mentale egoiste de tip Archonic. Acest program le creează oamenilor o înţelegere distorsionată a Echilibrului NASH.
Astfel, oamenii presupun în mod incorect că le va fi mai bine dacă vor avea grijă doar de ei înşişişi îi vor exclude pe toţi ceilalţi.
Această atitudine creează o societate extrem de entropică, care este extrem de im-predictibilă (im-previzibilă), deoarece haotica liberă voinţă a indivizilor de la Suprfaţă, reprezintă o problemă cu "N corpuri"(N.MY. : Cu N obiecte care inter-acţionează între acestea, în moduri ce nu pot fi previzionate prin fizica clasică, ci doar cu ajutorul Fizicii Cuantice, într-un mod cât se poate de relativist...).
Începând cu luna Martie 2018, Forţele Luminii au dezvoltatSTRATEGII şi PROTOCOALE mult mai eficiente, pentru a face faţă populaţiei de la Suprafaţă, acestea fiind puse în aplicare de îndată ce Masa critică a Bombelor Toplet va fi eliminată.
Principalul secret ocultpe care Forţele întunecate încearcă să îl ascundă este că acestea au avut întotdeauna o Planetă unde au încercat să acumuleze cea mai mare cantitate posibilă de suferinţăşi care a servit ca Punct central al Vortexului de Acumulare pentru Anomalia Primară din acest întreg Univers !
Această PLANETĂ a SUFERINŢEI a fost localizată în Sistemul Stelar RIGEL din Constelaţia ORION, până în anul 1996, la momentul Invaziei Archonice pe Pământ, ca apoi concentrarea maximă a suferinţei să fie transferată pe Pământ, astfel că, din 1996, Planeta noastră reprezintă Punctul Central al Vortexului de Acumulare a Anomaliei Primare din întregul Univers !...
Forţele întunecate de pe Pământau încercat să redirecţioneze fluxul de plasmă primară întunecată dinspre Constelaţia Orion către Sistemul nostru solarşi, în special, pe Pământ, prin intermediul Lagărelor de concentrare naziste (ca Pentagrame ale Răului) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prin Exploziile Nuclearede după al Doilea Război Mondial, prin Programarea Mentală bazată pe Traume din Bazele militare subteraneîncepând cu anii 1960, prin infiltrarea Draconienilorîn Sistemul nostru Solar prin Programul Spaţial Secret "Solar Warden", la fel din anii 1960 – astfel că, până la urmă, aceştia au reuşit să deschidă un Portal întunecat de tip "gaură de vierme" ("worm-hole") între Pământ şi Rigel, la începutul anului 1996, după genocidul din Rwanda din anul 1994.
De atunci, Plasma Primară întunecată şi Fluxul Anomaliei întunericului curg spre suprafaţa Pământului.
Energia Porţii Stelare "Al Nilam" (N.MY. : Situată tot în Constelaţia Orion) şi Focul Alb al lui AN sunt antidoturi ale acestui Flux.
Din acest motiv, Meditaţia noastră a avut, în fine, succes, acum când a început să-şi îndrepte atenţia către Rădăcina întregului Rău, începând Procesul de înlăturare al acestuia din întregul Univers, pentru totdeauna.
De la Momentul Meditaţiei noastre, Forţele Comandamentului Galactic au iniţiat următoarea fază a Eliberării Planetare, având, acum, o prezenţă foarte puternică în Sistemul nostru Solar, relativ precis descrisă aici.
Forţele COMANDAMENTULUI GALACTICdin Sistemul nostru Solar sunt alcătuite din :
1.Comandamentul JUPITER, amplasat în partea exterioară a Sistemului Solar, dincolo de Centura de Asteroizi, cu scopul principal de a procesa toate entităţile negative care sunt eliminate din Carantina Pământului, prin STAŢIA de sortare GANYMEDE (N.MY. : Situată, conform altor mesaje ale lui Cobra, pe Satelitul cu acelaşi nume aparţinând Planetei JUPITER) către zona Soarelui Central Galactic.
2. Comandamentul ASHTAR, localizat în interiorul Sistemului nostru Solar, cu scopul principal în Eliberarea Planetei Pământ.
3. Comandamentul ATLANTIS– despre care nu se poate spune, încă, nimic.
Cu mulţi ani în urmă, Comandamentul Ashtar a oferit o ghidare destul de precisă pentru Procesul de Ascensiune, prin intemediul unui medium (channel) numit Eric Klein.
Aici puteţi vedeaînregistrările acelor sesiuni "canalizate" ("transmisii mediumnice") oferite printr-un contact din interiorul "Frăţiei Stelei".
Următoarele câteva săptămânivor determina multe detalii ale Planului de Intervenţie şi Eliberare finală, şi, prin urmare, puteţi semna această Petiţie, dacă vă simţiţi ghidat, pentru a vă face mai bine auzită propria voce.
Iată şi instrucţiuni pentru persoanele din China despre cum să poată semna Petiţia.
Forţele Luminii au cerut înlocuirea Meditaţiei Săptămânale a Ascensiunii cu noua noastră Meditaţie "Cheie penru Libertate", deoarece aceasta este mult mai concentrată asupra problemelor reale, astfel că va determina un efect mult mai puternic asupra Eliberării Planetare.
Instrucţiunile le găsiţi aici(N.MY. : Şi aici, pentru limba română).
Forţele Luminii au mai transmis că ar mai putea (sau nu ar mai putea)să fie o a doua Meditaţie Planetară "Cheie pentru Libertate"în următoarele câteva luni.
Să sperăm că, atunci, Masa Critică va putea fi atinsă...
Victoria LUMINII !